marți, 1 decembrie 2015

Programul „Aici-Acolo”

               Vreau sa va scriu despre un program care mie imi place foarte mult , pe care il aplic la grupa si de care sunt foarte multumita. Atat eu cat si copiii, invatam in fiecare saptamana, prin joc, lucruri interesante despre alte comunitati. 
         Programul „Aici-Acolo” este un curs care aduce, timp de un an, cu periodicitate săptămânală, în fața fiecărui grup de copii implicați , cultura a altor tari din Europa. Pentru fiecare țară, fiecare grupă de copii va avea câte trei lecții.  Atelierul dorește să ofere o experiență interculturală copiilor. În tot acesti timp, aceștia vor putea călători imaginar prin toată lumea cu ajutorul jocurilor, cântecelor sau dansurilor pregătite de tinerii europeni.Pentru aceste ateliere,  pe un pașaport “Aici-Acolo” – individual, copiii primesc ștampilele unor vize de jucărie, creativ realizate de fiecare voluntar în parte, înainte de a “pleca” în altă țara.
        Numai într-un context bogat intercultural se poate naște o autentică  și valoroasă conștientizare a propriei identități culturale.
Ideea programului „Aici-Acolo” reprezintă un concept original ce aparține Asociației Culturale de Teatru și Origami din România încă din anul 2009.
     Pentru că din anul 2007 România este parte a Uniunii Europene, A.C.T.O.R. a pornit de la experiența sa în dezvoltarea de proiecte interculturale, identificând nevoia de reflectare a acestei dimensiuni în educația copiilor preșcolari și școlari români prin activități și programe specifice.
       Programul propus de A.C.T.O.R. este unul experiențial și ludic și aduce diversitatea culturală, în sistemul educațional românesc.  Astfel,  zi de zi, tineri din țări diferite merg  să prezinte copiilor propria identitate culturală, prin activități care să le trezească interesul în direcția cunoașterii și înțelegerii diversității culturale, precum și a valorilor care stau la baza Uniunii Europene.
    Un tânăr francez va prezenta în mod cât mai autentic  realitățile țării respective, lipsită de stereotipiile inerente care apar în condițiile în care pedagogul român cunoaște Franța mai ales prin intermediul cărților, filmelor sau, în cel mai bun caz, al vizitelor.
      Activitățile au drept obiectiv interacțiunea copiilor cu toate aceste culturi prin jocuri centrate mai mult pe stimularea cunoașterii prin cele 5 simțuri: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil, decât pe informație și concept intelectual.
Mai multe detalii gasiti aici:
"Proiectul intercultural AICI-ACOLO"AICI ACOLO


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu