„Singura constantă în
viață este schimbarea!”, spunea Heraclit din Efes, cu aproximativ 2.500 de ani
în urma. Tot ceea ce ne înconjoară se află într-o mișcare continuă, iar
noi evoluăm și ne transformăm de la o clipă la alta, indiferent dacă suntem
conștienți de acest lucru sau nu.
În cadrul unei
societăți aflate în schimbare și în contextul unei școli care se schimbă,
fiecare cadru didactic se poate confrunta cu nevoia de a-și modifica propriile
valori, atitudini și/sau comportamente în ceea ce privește actul și stilul de
predare.
Robinson afirmă că
trebuie să anticipăm viitorul (Robinson, 2008). Trăim un timp al marilor
schimbări. Consider că există o tendință puternică de schimbare a profilului
copilului din ziua de azi într-o societate aflată într-un proces continuu de
schimbare.
Copiii născuți în ziua de azi sunt diferiți de generațiile anterioare. Se
nasc și cresc într-o lume digitalizată, de care nu mai poate face aproape nimeni
abstracție, astăzi. Howard Gardner spune în lucrarea sa
intitulată ”Generația App” că nu este neobișnuit ca tehnologia să
schimbe fundamental natura umană-sau cel puțin gândirea și acțiunea umană.
Copiii generației de
azi cresc expuși la o imensitate de mesaje și stimuli fără a fi deranjati în
vreun fel de acest lucru. Sunt atrași să facă mai multe activități in același
timp (multitasking) și reușesc să își distribuie atenția atât timp cât au un
interes (superficiali). Din cauza vitezei și conciziei, noile media încurajează
gândirea superficială.
Mulți profesori
folosesc în activitatea lor modele de instruire care au fost construite
treptat, pe baza propriei experiențe didactice. Apariția noilor cerințe și forme moderne de aplicare a metodelor didactice,
explorarea și experimentarea unor noi strategii bazate pe rezolvarea de probleme
reprezintă o sarcină dificilă.
Renunțarea la stilul
academic clasic și adaptarea la un stil de muncă în echipă (echipă
multidisciplinară) reprezintă o altă barieră greu de trecut de către unii
profesori.
Schimbările în stilul
de instruire nu se realizează peste noapte, ci este nevoie de mult calm și
conștientizare, pentru că învățământul viitorului trebuie să se axeze pe
schimbare continuă. Pretențiile sunt cu totul altele în prezent.
Multe schimbări au eşuat
pentru că au efecte foarte slabe asupra a ceea ce se întâmplă în clasă. Acestea
au un efect similar cu cel al unei furtuni într-un ocean: suprafaţa apei este
foarte agitată, pe când fundul oceanului este liniştit (şi puţin întunecat).
Pare a fi o agitaţie uriaşă în zona politicilor publice, creând impresia unor
schimbări majore … pe când în adâncime lucrurile îşi urmează cursul ca şi până
atunci. Altfel spus, profesorii predau la clasă aceleaşi lucruri şi în aceleaşi
moduri de zeci de ani.
Din păcate, profesorii
le oferă elevilor la clasă direct concluzia, în loc să-i ghideze, prin
întrebări şi discuţii, pentru a o găsi singuri; acesta este unul dintre
modurile care declanşează şi angajarea lor emoţională.
Din câte înțeleg copiii, școala le cere să
joace un joc, pe care John Holt în cartea sa Freedom and Beyond îl numește
jocul “halei-hop”. Profesorii țin un cerc și spun “sari!”, elevii sar și, dacă
reușesc să treacă prin cerc, atunci primesc un biscuit. Apoi profesorii ridică
și mai sus cercul și tot așa.. În societatea noastră se acceptă acest lucru și
“așa e normal să fie”. Școlile reflectează modul tradițional de gândire al
societății în care trăim.
Tendința de uniformizare a abordării copiilor
în încercarea ca toți să reușească în viață, să facă totul bine, să evite
eșecul, constituie o presiune pentru copii. Acest fapt conduce la crearea unor
stări anxioase pe care copilul le manifestă, începând să dezvolte o repulsie
față de tot ce este nou, preferând să refuze participarea la acțiunile propuse
din teamă de a nu dezamăgi. Astfel, copilul nu va mai avea curajul să se
implice în nimic, iar starea sa generală va fi una de apatie și tristețe
De aceea, astăzi,
creativitatea constituie pentru omenire nu numai o mare speranţă dar şi o mare
problemă. Opţiunea spre creativitate ţine de însăşi natura umană în ceea ce are
ea mai nobil şi mai cutezător. Noile cerinţe ale copiilor şi societăţii impun ca
sistemul de instruire şi de metodologie didactică să fie suplu şi permisiv la
dinamica schimbării care are loc în componentele procesului instructiv şi
educativ. Pentru a implementa aceste idealuri ale societăţii, adică de dezvoltare
a creativităţii copiilor, este nevoie de noi metode şi mijloace care să asigure
acest lucru.
De la profesorii care sunt dezamăgiți de
metoda “halei-hop” de educație, sau ale căror probleme nu au fost rezolvate de
acest joc vor veni cele mai bune intervenții educaționale, de la educatori tineri,
simplii, ingenioși, care își folosesc propriul spirit și materiale simple.
În
opinia mea, profesorii vor deveni mai buni în profesia lor dacă practică acest
lucru cu pasiune. Baza pentru un randament profesional eficient este reflecția
și căutarea identității.
Din punctul meu de vedere, un bun profesor
care practică o profesie , nu o meserie,
coboară din când în când din rolul de profesor în rolul de OM și reflectează
atât asupra lecției care tocmai s-a încheiat cât și asupra propriei imagini. Astfel,
profesorul trebuie să își pună următoarele întrebări legate de lecție :“ Ce am
făcut? Cum am făcut? Ce a mers? Ce nu a mers?” și legate de sine : “ Cum sunt autentic? Cum
mă ajută energia mea să fiu un profesionist? Cine sunt eu? Oare îmi mai place să fiu profesor? Oare fac
destul pentru a-i ajuta pe viitorii adulți?”
Ajutând
preșcolarul să se dezvolte în direcţia
sa naturală, acesta va deveni un viitor membru valoros al societăţii, plin de
încredere în sine şi bun în ceea ce face. S-a dovedit faptul că încrederea în
forțele proprii este mult mai importantă decât coeficientul de inteligență.
Manifestarea unei gândiri responsabile este sufletul activităţii
profesionale, iar activităţile profesorilor şi personalului din educaţie
dedicate cu devotament, competenţă şi dăruire pentru a ajuta elevul să-şi
atingă propriul potenţial reprezintă un factor critic în asigurarea unei
educaţii de calitate.
Experienţa şi dăruirea profesorilor şi a personalului din educaţie trebuie
să fie combinate cu condiţii bune de muncă, o comunitate care să-i sprijine şi
să creeze politici care să permită o educaţie de calitate.
” Nu limita un
copil la cele „învățate de tine, fiindcă el s-a născut în alte vremuri.”
(Rabindranath Tagore)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu